Stilurile parentale și efectele lor
Mă fascinează cercetările în parenting din dublă perspectivă: de o parte e adultul de azi, interesat să găsească conotații puternic întipărite în copilăria mea în subconștient, de către părinții mei, iar de cealaltă e părintele puternic angrenat în procesul de educare a copiilor și complet responsabil de rezultatul final - acești mici viitori adulți care înmagazinează azi, în subconștient, tot ce le livrăm noi.
Recent am aflat că mă număr printre cei 20% adulți la nivel global, care cred că primii ani de viață sunt foarte importanți în dezvoltarea armonioasă a copilului la maturitate. Aș fi crezut că procentul e mult mai mare, sincer, speram să depășească jumătate, dar mă bazam pe speranța că înainte să fim părinți, citim măcar o carte despre parenting. Adică în mintea mea, dacă a fost nevoie de câteva săptămâni de practică și studiu să conduc o mașină, cum să nu fie nevoie de nicio pregătire, să ghidez prin viață un copil, sau chiar doi, în cazul meu! Dar, deși știința e foarte clară în zona aceasta - primii ani din viața copilului sunt esențiali pentru a stabili bazele sănătății fizice și psihice din perioada adultă, totuși, un studiu realizat de Ipsos în 28 de țări, concluzionează că primii ani nu sunt văzuți ca având o importanță deosebită.
Și uite cum, deși cercetările în zona parentingului arată că stilul parental început încă din primii ani de viață stimulează dezvoltarea minții și inimii copiilor, totuși, omenirea încă n-a asimilat asta. Deși ultimii ani au adus o atenție sporită spre ceea ce înseamnă parenting și educarea copiilor prin modele conștiente, bazate pe știință, din păcate, încă primează modelele asimilate de la generațiile anterioare, proprii părinți și/sau bunici. Credințe precum “dacă pe mine m-au crescut așa și n-am pățit nimic, n-o să pățești nici tu!” sunt bine înrădăcinate în generațiile actuale de către părinți, pentru a fi duse, la rândul lor, mai departe, generațiilor viitoare. Și astfel, indiferent de stilul parental practicat și indiferent cât de diferit ar fi acesta față de un altul, simplu fapt că e stilul moștenit, îi face pe majoritatea adulților să creadă că e și cel potrivit.
În condițiile acestea, e de înțeles că nu s-au modificat considerabil proporțiile stilurilor parentale folosite de strămoșii noștri, descoperite și clasificate pentru prima dată la începutul anilor 1960, de către psihologul Diana Baumrind. Aceasta a identificat pentru prima dată stilurile de parenting, observând încă de atunci, că tipurile de comportamente ale copiilor cu care interacționa erau în strânsă corelație cu stilul parental practicat în casele lor.
Dar să vedem care sunt cele 4 stiluri principale despre care vorbesc majoritatea experților în dezvoltare psihologică a copiilor, și cum influențează ele, personalitatea copiilor noștri.
Vom considera situația în care ai ajuns seara acasă și trebuie să gătești ceva rapid, timp în care afli de la copil că nu și-a terminat tema, iar acum vrea să se joace cu tine: “ Te rog, hai să te joci Lego cu mine, că mă plictisesc singur!”
Cum răspunzi?!
1. Stilul autoritar presupune iubire, strictețe, reguli, ascultare din partea copilului, pentru binele lui viitor. Părinții autoritari oferă mai puțin sprijin, din credința că copilul e capabil și singur, iar abordarea aceasta îl va ajuta pe viitor.
“- Dar nici acum n-ai terminat tema? Te rog, pune acum Lego-ul la locul lui și du-te s-o termini! Te-ai jucat destul toată ziua!”
Influența asupra copiilor: De cele mai multe ori aici se încadrează “copiii model”, care se supun regulilor, ascultă de părinți și pot avea chiar rezultate foarte bune la școală, dar acestea vin la pachet cu o stimă de sine scăzută și chiar tendința spre răzvrătire mai târziu, în adolescență, când autoritatea nu mai e de față. Ca adulți, vor avea tendința să se impună în cercul de prieteni sau la locul de muncă, să fie în centrul atenției, acordând mai puțină importanță sentimentelor celorlalți, din simplul motiv că nu au învățat cum să procedeze altfel.
2. Stilul neglijent vine cu iubire fără reguli și fără empatie, părintele e indisponibil fizic sau sufletește, poate cu multe alte probleme pe cap sau prioritizând altceva, în defavoarea timpului acordat copilului.
– “Lasă-mă și tu acum, că sunt ocupat, că eu aduc pâinea în casa asta ! Și să nu uiți, te rog, să termini și tema.”
Influența asupra copiilor: Din păcate aici impactul poate fi cel mai nociv, copilul crescând cu credința că nu poate să fie iubit cu adevărat, pentru că tot timpul sunt probleme, că așa e viața sau altceva e mai important. Ca adulți, își vor face prieteni mai greu, la fel și în adolescență, fiind mai predispuși spre stări de anxietate, sau chiar dependențe.
3. Stilul permisiv: grijă și iubire necondiționată, fără limite ferme, fără structură, relația de prietenie primează, părinții evită de obicei conflictul cu copilul lor.
– “Ok, cum spui tu, hai că facem așa! Deocamdată hai să ne jucăm și mai vedem după aceea.”
Influența asupra copiilor: Cel mai mare risc aici va fi în gestionarea eșecurilor, prin prisma faptului că nu au suportat consecințele naturale ale propriilor acțiuni, ci mai degrabă au fost menajați de părinți, de aceste consecințe și reacții. Și aceasta poate duce la o stimă de sine scăzută, în timp ce își vor vedea colegii gestionând cu mai mare lejeritate eventualele conflicte sau eșecuri. Totodată pot întâmpina dificultăți pe partea de automotivare, fiind obișnuiți de mici cu motivare extrinsecă.
4. Stilul autoritativ: iubire, sprijin, empatie și respect, concomitent cu limite foarte clare transmise cu blândețe și așteptări ridicate adaptate vârstei copiilor.
– “Uite, vin la tine, imediat ce termin de făcut pastele acestea. Am venit de la lucru cu un stomac suuuper gol și voi avea mai multă energie pentru tine cu stomacul plin. Vom putea chiar să ne luptăm după joacă, cu brontozaurul care te-a împiedicat să termini tema. Acum îți mulțumesc că ai răbdare să mă aștepți.”
Influența asupra copiilor - Nu știu dacă e evident, dar studiile au arătat că acesta e cel mai eficient stil de parenting. Copiii crescuți cu empatie, respect, blândețe, dar și cu limite clare și așteptări ridicate devin independenți, sociabili și empatici la rândul lor. Datorită abilităților de comunicare dobândite inclusiv în situațiile de conflict, acești copii vor lucra bine și în echipă, știind să asculte părerea altora, așa cum și ei au fost ascultați și având totodată curajul să își susțină un punct de vedere.
Personal, consider uluitoare combinația între iubire, sprijin, empatie și respect pe de o parte, și limite ferme transmise cu blândețe și așteptări ridicate adaptate vârstei copiilor, de cealaltă parte. Dar e nevoie de mult mai mult decât adoptarea stilului nostru la cel mai eficient stil. Avem nevoie să ne pregătim, să știm cum să ne îndrumăm copiii și care ar fi sfatul cel mai potrivit în diversele situații cu care se confruntă și care de multe ori sunt complet noi, specifice generațiilor și vremurilor actuale. Pentru că, dacă e să fim sinceri, în lipsa unei pregătiri actuale pe partea de parenting, singura sursă de sfaturi și învățături pe care le transmitem copiilor noștri, rezidă în propria noastră experiență și aceasta nu poate fi întotdeauna lucrul cel mai bun.
Tot mai multe cercetări în domeniul neuroștiințelor ne arată că programele minții subconștiente se formează prin experiențe și povești din primii ani de viață. Practic, gândurile și credințele înmagazinate în copilărie, crează în noi scheme de gândire ce ne conduc mai târziu viața și ne condiționează comportamentul fizic și psihic. Dar ce informații livrăm copiilor, în acești primi ani de viață, în care sunt asemenea unor bureți ce absorb totul?
Vă propun o carte cu care să pornim împreună în această aventură a poveștilor de fantastic coaching pentru copii, alegând o potecă abia întrezărită spre creativitate și o lume mai bună.
„O mare provocare pentru părinți este cum să se pregătească pentru a avea succes în a-și sfătui copiii.” Eraldo Banovac
Dacă ești interesat de dezvoltare personală și vrei să fii un părinte mai bun pentru copilul tău, programează o discuție gratuită (15-20 minute), în care să schițăm un plan de explorare a abilităților tale și valorizare a deficiențelor. Și cel mai important, să dezvăluim resurse pe care nu le-ai descoperit încă!
