Cele 4 stiluri de atașament
Atașamentul se află la baza relațiilor umane și de calitatea lui depind toate relațiile cu persoanele importante din viața noastră. În condițiile acestea, e mai mult decât necesar, în dezvoltarea noastră personală, să recunoaștem tipul propriu de atașament, pentru a ne înțelege atât vulnerabilitățile, cât și punctele forte în relaționarea cu ceilalți. Odată conștientizat stilul personal, putem lucra pe abilități, astfel încât să dezvoltăm noi tipuri de relaționare sănătoasă, atât cu noi înșine, cât și cu cei din jur.
Cum identificăm stilul propriu de atașament în relație?
Dacă ești o persoană cu stil de atașament sigur (securizant), îți poți identifica și exprima confortabil nevoile și dorințele printr-o comunicare deschisă, conștientizând totodată și înțelegând nevoile celuilalt. Pe lângă abilități de comunicare eficientă, ai și bune abilități de gestionare a conflictelor, nu iei lucrurile personal și aceasta te ajută să menții echilibrul în relație. Te simți în siguranță căutând apropierea în cuplu, dar în același timp te simți confortabil și în intimitatea ta.
Adulții cu acest tip de atașament au relații de durată și sunt mai siguri pe ei și mai stabili emoțional. Stilul securizant de atașament este cel “sănătos”, avându-și rădăcinile în sentimentele de siguranță dezvoltate încă din copilărie, când copilul s-a simțit protejat de mama și adulții din preajma lui.
Ai un stil de atașament anxios dacă simți că partenerul tău nu se apropie de tine așa cum ți-ai dori. Consumi multă energie emoțională îngrijorându-te și acordând multă atenție nevoilor, emoțiilor și dorințelor partenerului, în timp ce consideri că starea de bine a celuilalt e responsabilitatea ta. Această vigilență continuă duce la încordare și supărări acumulate de adultul cu stil de atașament anxios, acesta simțind că trebuie să depună mult efort pentru ca relația să continue. În același timp, va resimți mereu o foame emoțională care îl determină să ceară constant confirmări de la partener. După o ceartă mai puternică, adulții cu acest stil de atașament se gândesc deseori că ar putea fi părăsiți, și asta mai ales pentru că relațiile lor sunt în mare parte definite de frică.
Stilul anxios de atașament se dezvoltă atunci când părinții acordă o atenție inconsecventă copilului, oscilând momente în care sunt foarte afectuoși, cu momente în care țipă și se enervează când copilul nu reacționează pe măsura așteptărilor. Aspectul acesta îl determină pe copil să fie foarte atent la semnale care ar putea anticipa reacția părinților și în același timp să fie mai ascultător, obedient, de teamă să nu piardă din calitatea relației cu aceștia.
Pentru un adult cu stil de atașament evitant, intimitatea e asociată cu pierderea independenței și din acest motiv nu își va lua angajamentul pentru o relație de cuplu autentică. Nu se simte confortabil când partenerul se apropie foarte mult, temându-se că asta poate duce la dependența unuia de celălalt. Adultul cu stil nesigur-evitant nu va agrea să depindă de partener și nici nu va permite acestuia să depindă de el.
Oscilează între a fi împreună cu partenerul și a fi separat de el, pe de o parte dorind intimitate, iar de cealaltă parte simțind că prea multă apropiere duce la disconfort. De aceea, va prefera să țină partenerul la o distanță confortabilă, care poate fi fizică, dar de cele mai multe ori va fi și emoțională. În multe situații, va “căuta nod în papură” partenerului, pentru a fugi din relație, ca un mecanism de apărare automat, dintr-o dorință subconștientă de a se proteja emoțional.
Un astfel de tipar de atașament s-a dezvoltat în relație cu părinți rigizi și uneori distanți emoțional, ceea ce a facilitat dezvoltarea sentimentului de auto-eficiență din partea copilului. Tot așteptând o împlinire a nevoilor din partea părinților ce nu mai venea, copilul a devenit la rândul său detașat. A început prin a nu arăta o preferință specială pentru un părinte sau altul sau pentru un bunic și a continuat prin a nu mai căuta deloc contactul permanent, învățând să nu mai aștepte nicicând stabilirea vreunei astfel de legături.
Stilul dezorganizat de atașament este cel mai recent identificat de psihologi, fiind o combinație între tipul anxios și cel evitant. Adulții cu acest tip de atașament se regăsesc frecvent în relații nereușite, într-un joc continuu de apropiere-depărtare, într-o susținută vigilență orientată pe reacțiile celuilalt și pe analiza modului în care evoluează relația. Nu își afișează emoțiile cu ușurință și se tem să fie prea aproape de partener, la fel cum se tem și să fie prea departe. Caruselul emoțional prin care trec aceștia, îi determină să fie haotici și imprevizibili în relație, mai ales când simt că există pericolul de a fi abandonați.
În această categorie se încadrează mamele absente sau care nu reușesc, din diverse motive, să răspundă adecvat la emoțiile copilului. În multe cazuri, acestea au crescut la rândul lor, cu traume nerezolvate sau nevoi emoționale neîmplinite în copilărie. Copilul caută siguranță și iubire necondiționată la mamă, iar atunci când ea este și sursa stresului emoțional, acesta oscilează între a merge spre ea și a tinde să fugă, în funcție de stările prin care ea trece. Și astfel se formează caracteristica de dezorganizare a stilului de atașament.
“Acceptăm iubirea pe care credem că o merităm.” Stephen Chbosky
Dacă ești interesat de dezvoltare personală, programează o discuție gratuită (15-20 minute), în care să schițăm un plan de explorare a abilităților tale și valorizare a deficiențelor. Și cel mai important, să dezvăluim resurse pe care nu le-ai descoperit încă!
