“Oaia neagră” a familiei

Câți dintre noi n-am auzit părinții povestind greutățile și suferințele bunicilor, doar ca să constatăm tacit că și ei au avut de fapt, viața grea?! Câți dintre noi n-am auzit apoi poveștile bunicilor despre vremurile dure în care au trăit la rândul lor, părinții, bunicii acestora?! Despre cum viața-i grea, și n-am venit noi pe pământul ăsta să fim fericiți. Că dacă era așa, descopereau și alții din familie fericirea, doar cine n-ar vrea să fie fericit?!

Și simțind lanțul grunzuros al sistemului familial, poate te-ai decis să-l rupi, să fii o oaie neagră a familiei, una neînțeleasă, pentru că faci lucrurile diferit, nu te conformezi. Sau poate încă simți disconfortul zalei, explorând nuanța de alb impregnată în pielea ta, o altă nuanță în oceanul de oi albe al familiei.

Oricum ai fi, ai încredere și caută-ți singur drumul! Iar dacă în acest proces ai nevoie de suport, nu ezita să-l ceri. Viața e mai mult decât o retrăire perpetuă a tiparelor familiale. Iar căldura susținerii familiale, primită cât stăm pe drumul bătătorit, e resimțită prea puțin în propria intimitate.

„Așa-zisele „oi negre” ale familiei sunt, de fapt, căutători de căi de eliberare pentru arborele genealogic. Acei membri din arbore care nu se adaptează regulilor sau tradițiilor sistemului familial, cei care au căutat constant să revoluționeze credințe vechi, alegând căi opuse celor marcate de tradițiile familiei, cei criticați, încercați și chiar respinși uneori, ei sunt de obicei aceia care eliberează arborele genealogic de poveștile repetitive care frustrează generații întregi.

„Oile negre”, cei care nu se adaptează, cei care sunt rebeli, repară, curăță și creează o nouă și înfloritoare ramură în arbore... nenumărate dorințe neîmplinite, vise destrămate, talente frustrate ale strămoșilor noștri se manifestă prin această rebeliune, căutând să prindă viață.

Arborele genealogic va vrea, din inerție, să continue obiceiurile distructive și toxice din trunchiul său, ceea ce va face misiunea dificilă și provocatoare.

Nu lăsa pe nimeni să te facă să te îndoiești de tine, ai grijă de unicitatea ta, deoarece este cea mai prețioasă floare a arborelui familiei tale.

Tu ești visul tuturor strămoșilor tăi.” Bert Hellinger - Constelații Familiale

Dacă ești interesat de dezvoltare personală, programează o discuție gratuită (15-20 minute), în care să schițăm un plan de explorare a abilităților tale și valorizare a deficiențelor. Și cel mai important, să dezvăluim resurse pe care nu le-ai descoperit încă!

Previous
Previous

De ce mintea e predispusă spre negativ?

Next
Next

Echilibrul tău emoțional